Bombă în subsolul TVR, apă otrăvită, elemente criminale

”Am fost informat, în urmă cu câteva secunde, că în subsolurile televiziunii a fost găsită o bombă. Din fericire, a fost dezamorsată de specialiști, de geniști. S-ar putea să mai existe și alte asemenea încărcături ucigașe. Nu numai în această instituție, nu numai la radio, poate și în alte părți. De aceea, vă rugăm, facem apel insistent: să nu lăsați pe nimeni că se strecoare, indiferent de ce pretext ar invoca, cu tot felul de sacoșele, băgăjele, și așa mai departe”, spunea crainicul George Marinescu.

El repeta ceea ce îi spunea o persoană aflată în spatele său.

”Alte știri primite din numeroase localități ale țării confirmă faptul că poporul se află la putere, că elementele criminale au fost fie neutralizate, fie arestate și în acest fel există condiții pentru o viață normală, pentru desfășurare normală a întregii activități economico-sociale. Este extrem de important ca această activitate desfășoare în continuare normal, să se asigure tot ce este necesar populației. Cum subliniam, trebuie să fim foarte atenți în legătură cu apa, cu consumul apei. Să nu bem apa până nu este fiartă, pentru că elementele criminale, așa cum suntem informați, vor pe această cale nerușinată, să se răzbune pentru puterea pe care au pierdut-o”, susținea la televiziunea publică și o persoană cu ochelari, neidentificată.

Generalul Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cel care a instrumentat dosarul Revoluției, a explicat la  Sinteza Zilei cum am fost manipulați în 1989.

”Am urmărit cu mare atenție întreaga desfășurare a emisiunilor TVR, începând cu orele 13:00 din ziua de 22 decembrie și până pe 31 decembrie, astfel încât cunosc foarte bine toate acele sute, mii de dezinformări, care mai de care mai alarmante, diseminate prin intermediul TVR”, a afirmat generalul Cătălin Ranco Pițu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *