“În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi adresăm acestora cuvânt de compasiune şi de alinare sufletească. De asemenea, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi”, se arată în mesajul transmis de Patriarhia Română. Incendiul devastator de la Ferma Dacilor a avut loc marţi dimineaţa, în a doua zi de Crăciun.