“Au murit oameni pe care îi iubim din tot sufletul”

“Cu o durere de nedescris și greu de dus, pentru care n-am fost pregătiți în vreun fel în viața asta și cu care nu știm ce să facem sau cum să vedem vreo lumină, vă confirmăm că Ferma Dacilor, locul care ne-a fost și ne este în continuare acasă, a ars. A ars de sus în jos.

Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem.

Așteptăm cu nerăbdare investigațiile autorităților pentru un răspuns și din primul moment colaborăm cu ele pentru a-l găsi. Nu va aduce liniște inimilor noastre, dar măcar vom porni de undeva.

Dincolo de articolele nesfârșite de la TV și în online, trebuie să vă spunem că suntem altfel de oameni față de ce se spune. O singură dată dacă ne-ați trecut pragul și ne-ați cunoscut, sigur nu v-a trecut indiferentă dragostea noastră față de oameni. Ferma Dacilor a pornit de foarte jos, mai puțin ca o afacere și mai mult ca o familie. Am crescut animale, am lucrat pământul zi lumină și am adunat pe toată lumea în jurul mesei noastre la final de zi.

Am vrut, în primul rând, să oferim oamenilor din zonă o șansă la mai mult. N-am refuzat pe nimeni care a căutat un loc de muncă. Aveam sau nu nevoie, am găsit ceva de făcut.

N-am refuzat niciun producător local care voia să-și vândă produsele la noi. Indiferent că a venit cu 1kg de ceapă sau cu 10kg de cartofi, noi le-am luat cu speranța că pentru fiecare va fi puțin mai bine. N-am conceput și n-am concepe altceva decât omenia.

Da, în familia noastră lumea are un trecut. E un lucru minunat că unii oameni au reușit să treacă prin viață mai demni decât noi. Datorită acestor oameni ne-am dorit din toată inima și am învățat să fim mai buni. Ani lungi și grei stau mărturie faptului că am trăit altfel. Că ne iubim aproapele, că am stat în comunitate să ajutăm. Că fiecare zi ne-am aplecat capul și am primit orice reproș cu umilință și cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții.

Educația și moralitatea unui om țin în primul rând de șansă. Iar când șansa a venit, n-am ezitat nicio clipă. Ne-am îndreptat.

Cu multă durere vă spunem că în acest incendiu au murit oameni pe care îi iubim cu tot sufletul. Ne-au fost apropiați, de suflet, au fost familia noastră.

Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol? Cum ne-am putea gândi că nu am făcut zi de zi tot posibilul și imposibilul ca Ferma să fie un loc sigur? Și a fost un loc sigur. Au existat nenumărate momente în care locația noastră a fost plină până la refuz, în care, deși ne bucuram că și mai mulți oameni vor să ne treacă pragul, a trebuit să refuzăm pentru a putea trata corect toți oaspeții prezenți.

De acest Crăciun, ne-am adunat familie și puțini turiști cazați în căsuțele individuale. Am vrut să avem un Crăciun puțin mai personal, urmând să deschidem larg porțile pentru publicul larg de Anul Nou.

În aceste momente avem nevoie de o rugăciune pentru a ne îngropa copiii și prietenii apropiați. Oamenii noștri de zi de zi, copiii adorați din viețile noastre nu mai urcă soarele pe cer pentru noi. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am știut vreodată că-i posibil.

Familia Ferma Dacilor”, se arată pe  pagina de Facebook a pensiunii.

Între cele 7 persoane scoase carbonizate din pensiunea cuprinsă de incendiu se află și fiul proprietarului.

DNA redeschide dosarul de la ISU Prahova, care viza autorizaţia de la Ferma Dacilor, conform unor surse judiciare.

Dosarul DNA ar arăta că ISU Prahova ar fi dat în 2019 doar avertismente la Ferma Dacilor, în ciuda neregulilor. Dosarul de corupţie de la ISU Prahova a fost clasat pe 21 martie 2023 de către Secţia Militară a DNA, condusă la acea vreme de Liviu Lascu, adus pe funcţie de Crin Bologa.

Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova a fost schimbat din funcție, după tragedia din Tohani, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). O echipă de control, condusă de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU a fost trimisă la Prahova, după tragedia în care au murit șapte persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *