USR atrage atenția că decizia Consiliului Uniunii Europene este un pas mic în raport cu eforturile reale ale României, care îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare, integrală, la Spațiul Schengen. România merită să fie în Schengen, iar euforia publică a autorităților de la București este doar praf în ochi, o încercare de a vinde o întârziere în negocieri drept o mare realizare – se arată într-un comunicat al USR.
„România nu are de ce să accepte jumătăți de măsură ca mari victorii. Românii merită să intre în Schengen, total, nu pe bucăți. Şi-au câştigat acest drept cu multă muncă şi seriozitate. Politicienii români care au gafat în ultimele luni pe acest subiect, cei care s-au împăunat cu laurii victoriei atunci când ea nu există trebuie să răspundă politic și să explice public, transparent, cu ce noi condiții neplăcute vine la pachet aderarea parțială din martie 2024”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR.
Potrivit sursei citate, România trebuie să înăsprească pentru această aderare aeriană și maritimă controalele la granițele terestre cu țările non-UE, dar și să crească timpii de trecere a frontierei cu Bulgaria și Ungaria prin adăugarea de filtre suplimentare. Aderarea la Spațiul Schengen terestru este miza reală, care ar aduce beneficii economice enorme României, de zeci de miliarde de euro anual.
„Aici e miza mare pentru fiecare dintre noi, pentru cetățeni, transportatori și economia noastră. Trebuie să menținem presiunea, să avem acest calendar și apoi să sărbătorim. Să ne bucurăm până la urmă de dreptul nostru pe care l-am îndeplinit din punct de vedere tehnic de aproape 12 ani. Am reușit să menținem o presiune puternică și constantă din zona Parlamentului European și aici îi mulțumesc președintei Roberta Metsola, care este un aliat puternic al României, și Comisiei Europene prin vocea președintei Ursula von der Leyen. Dar avem nevoie și de lideri naționali puternici care să păstreze constantă această presiune la nivel european”, a arătat, la rândul său, Vlad Botoș, europarlamentar USR.
(sursa: Mediafax)