“Vreau să încep prin a stinge un incendiu (…) pentru că toate aceste discuţii despre bani, despre moştenire, toate aceste supoziţii îmi provoacă greaţă, pentru că nu este vorba despre aşa ceva”, a declarat Anthony Delon pentru postul de televiziune CNews, la o zi după un interviu apărut în revista Paris Match în care a acuzat-o pe Anouchka că îl manipulează pe tatăl lor, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral (AVC) suferit în 2019. În replică, Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, a anunţat că intenţionează să depună plângere împotriva fiului său cel mare, denunţând o “debandadă mediatică” şi o dorinţă de a-i face rău lui şi fiicei sale, care, la rândul ei, a anunţat o plângere pentru defăimare, calomnie, ameninţare şi hărţuire. “Chestiunea moştenirii este reglată”, a dat asigurări Anthony Delon. “Sora mea va primi 50% din toată averea tatălui meu. Fratele meu (Alain-Fabien) şi cu mine vom primi ceea ce se cheamă ‘partea de rezervă’, deci avem 25%”, a detaliat cel mai mare dintre copiii celebrului actor francez. “În schimb, eu şi fratele meu vrem ca dorinţa tatălui nostru să fie respectată” şi ca el să fie lăsat să trăiască în reşedinţa lui din Douchy-Montcorbon (din centrul Franţei), a explicat Anthony Delon, acuzându-şi sora că vrea “să îl ducă” pe starul francez în Elveţia, ţara în care acesta are rezidenţă administrativă şi a cărei cetăţenie o deţine din 1999. “Teama” Anouchkăi este că tatăl meu va fi redefinit ca francez, ca cetăţean francez, ceea ce ar duce la “o enormă taxă” post-mortem, a adăugat el. Întrebat despre plângerea anunţată de Alain Delon, starul unor filme precum “Ghepardul” şi “În plin soare”, Anthony Delon a denunţat încă o dată o manipulare din partea surorii sale vitrege. El a repetat că procurorul din Montargis, Jean-Cedric Gaux, va cere “protecţie juridică” pentru actor, care trebuie să fie “pus sub tutelă”. Procurorul menţionat a declarat pentru AFP că nu doreşte să comenteze “schimburile confidenţiale purtate cu avocaţii lui Alain Delon şi cu copiii lui” şi a reamintit că “respectarea demnităţii unei persoane este un drept fundamental”.