Ucraina înființează un serviciu chatbot care le va permite rușilor care au rude soldați dispăruți în Ucraina să verifice dacă s-a confirmat că aceștia au fost uciși sau sunt prizonieri de război, au anunțat miercuri oficialii de la Kiev, potrivit Reuters.
Kievul speră că această măsură va pune presiune asupra Moscovei, la 22 de luni de la invazia Ucrainei, pe măsură ce tot mai mulți ruși de acasă caută răspunsuri despre soarta soldaților dispăruți.
“Cetățenii ruși se pot adresa oficial acestui proiect pentru a obține informații obiective despre rudele lor care le sunt ascunse de către regimul de guvernare din Federația Rusă”, a declarat Andriy Iusov, purtător de cuvânt al agenției militare de informații GUR din Ucraina, care se ocupă de negocierile pentru schimbul de prizonieri, relevă sursa citată.
Ucraina și Rusia au efectuat schimburi de prizonieri pe tot parcursul războiului. Cel mai mare dintre acestea a avut loc săptămâna trecută, când 230 de prizonieri ucraineni – majoritatea soldați, dar și șase civili – au fost înapoiați Kievului în schimbul a 248 de soldați ruși.
(sursa: Mediafax)