Danezii s-au adunat în faţa Parlamentului de la Copenhaga, duminică, pentru a asista la momentul la care regina Margrethe a II-a îi încredințează tronul prinţului moştenitor, Frederik al X-lea
Acesta are 55 de ani iar soția sa, Mary, născută în Australia, are 51 de ani și va deveni regină consoartă. Regina Margrethe are 83 de ani.
Ea a semnat declarația de abdicare în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Stat, la Parlament, la care au participat guvernul, Frederik şi fiul său cel mare, Christian, în vârstă de 18 ani, noul moştenitor al tronului.Premierul Mette Frederiksen a fost cel care proclamă noul monarh la balconul Parlamentului, iar Frederik a susținut un scurt discurs după care noul rege şi soţia au revenit la palatul regal cu trăsura.
Complexul Amalienborg, construit în anii 1750, este situat în centrul capitalei Copenhaga şi este format din patru palate construite în jurul unei curţi octogonale. Aici locuiesc regina care abdicat dar şi noul cuplu regal. Margrethe a afirmat că o intervenţie chirurgicală majoră pe care a suferit-o la spate, în februarie 2023, a făcut-o să ia această decizie
Noul cuplu regal danez se bucură de simpatia populației. Un sondaj recent arată că 82% dintre danezi se aşteaptă ca Frederik să se descurce bine sau foarte bine în noul său rol, iar 86% au declarat acelaşi lucru despre Mary, ca regină consoartă, potrivit Reuters.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹