„De ani de zile, România merge pe contrasens, având un sistem de sănătate care condamnă pacienții”, atrage atenția Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), cea mai mare organizație de pacienți din țara noastră. Accesul la investigații și tratamente de ultimă generație este limitat, astfel că pacienții sunt de multe ori nevoiți să susțină financiar aceste lipsuri sau să acționeze statul român în judecată. „Din 2014 am început acest lucru şi am ajuns astăzi, ruşinos, la peste 500 de procese câştigate împotriva statului român pentru acces la medicaţie, pentru a le oferi o şansă pacienţilor din România”, spune Cezar Irimia, președintele APCR, precizând că foarte mulţi dintre pacienţi au plecat să se trateze în străinătate.

„Decalajul între noi şi Uniunea Europeană este de 5-6 ani privind accesul la medicamente. Nu este exagerat! Avem medicamente aprobate de anul trecut, din noiembrie. Trebuia să fie trecute de ANM şi introduse în acea listă de compensate. Nici în acest moment nu beneficiem de ele. Avem doar promisiuni din partea Ministerului (Sănătății – n.r.). Pacienții așteaptă, mulți au pierdut lupta”, afirmă Irimia. 

Rata de reuşită a proceselor împotriva instituţiilor statului privind accesul la medicamente noi este de peste 95%, potrivit avocatului Dan Cimpoeru, care a explicat și cum se ajunge la decalaje atât de mari între autorizarea punerii pe piața europeană a unui tratament nou și momentul în care ajunge efectiv la pacienții români. 

Avocat: „statul nu-și aplică propria lege”

În România, pentru ca un medicament să ajungă pe lista de compensate, astfel încât să fie gratuit pentru pacient, trebuie să parcurgă 3 etape. În primul rând, trebuie să fie evaluat de Agenția Medicamentului, iar, conform Legii Sănătății, această evaluare poate fi făcută atât la cererea producătorului, care face o solicitare în acest sens către ANMDM și plătește niște taxe pentru evaluare, cât și din oficiu. 

Mai exact, Agenția Medicamentului, care este o instituție a statului și care trebuie să țină cont de nevoia pacienților din România, poate lua decizia de a demara acest proces pentru un medicament care a fost deja autorizat pe piața europeană, fără a mai aștepta o solicitare din partea producătorului. 

„Întrebarea legitimă este: de ce statul niciodată, din oficiu, nu-și aplică propria lege?! (…) În proces au aflat și cei le la Agenția Medicamentului că există și această posibilitate de a evalua din oficiu”, spune avocatul Dan Cimpoeru, adăugând că, într-o primă fază a proceselor, în toate întâmpinările depuse de ANMDM, este invocată această scuză: că nu există o cerere din partea producătorului. 

„Statul trebuie să iasă din această pasivitate”, spune avocatul pacienților, pentru că lipsa acestor tratamente afectează dreptul la viață. 

„Dacă nu ai medicamentul care costă 3.000 – 5.000 de euro, practic, șansa ta la viață scade dramatic și, până la urmă, dreptul la viață este încălcat. De ce? Pentru că statul nu a luat o măsură activă. Și sunt decizii ale CEDO care spun că statul nu are doar o obligație pasivă, negativă – să nu-ți omori cetățenii, adică să te abții să-i omori, ca să fiu foarte brutal -, ci are o obligație pozitivă, adică să faci în așa fel încât să le protejezi dreptul la viață”, explică av. Cimpoeru, precizând că evaluarea din oficiu a unui medicament autorizat deja în UE și care ar putea reprezenta șansa la viață, în cazul pacienților cu cancer, intră în această categorie de „obligații pozitive”. 

De multe ori, producătorul „nu are interes comercial” să ceară autorizare

În deciziile pe care le iau, firmele de medicamente au, în primul rând, un interes comercial, subliniază avocatul pacienților. Practic, dacă un producător are și alte medicamente mai vechi pentru o anumită afecțiune, nu se va grăbi să solicite statului român evaluarea unui medicament nou, inovator, pentru care există cerere mare în alte țări, ci va fi interesat să își vândă mai întâi stocurile de medicamente mai vechi. 

 „Pacientul n-are nicio șansă să își apere dreptul la viață, în povestea asta, decât punctual, prin procesele acestea pe care le pornim. Dar statul – prin tot ce înseamnă mecanisme, comisii, agenții, direcții de toate felurile – trebuie să facă această analiză. Să zică: pe cancerul de sân a apărut acum două zile a apărut un medicament cu o rată de succes de 80%, față de cel mai vechi, cu o rată de 50%. Iau decizia să îl evaluez și să îl introduc pe listă, să nu îl mai dau pe cel vechi, de generație I, să îl dau pe cel de generație III. Asta e o treabă pe care trebuie să o facă statul”, a subliniat avocatul pacienților. 

A doua etapă pentru introducerea unui medicament nou pe lista de compensate este redactarea protocolului medical, la nivelul Ministerului Sănătății, iar cea de-a treia etapă este actualizarea listei de compensate, printr-o hotărâre de Guvern inițiată tot de MS.

Toate aceste 3 etape (evaluare, protocol și actualizarea listei) ar trebui să se încadreze în termenul de maximum 90 de zile prevăzut în directivele UE. În ultimii ani, ANM a început să respecte acest termen, dacă producătorul inițiază acest proces, dar se blochează, apoi, la nivelul Ministerului Sănătății. 

„În trei luni, orice medicament care apare pe piaţa europeană ar trebui să ajungă într-o formă sau alta şi pe lista de compensate. Am observat, statistic vorbind, că Agenţia Medicamentului, în principiu, respectă termenul de 90 de zile, dar în schimb actualizarea listei de compensate întârzie. De ce întârzie? Greu de spus, dar noi constatăm efectul: neintroducerea unui medicament pe lista de compensate”, arată Cimpoeru. Potrivit avocatului, asta înseamnă că, pe de o parte, pacientul nu are acces la acel medicament și sănătatea îi este afectată, iar pe de altă parte „statul face economie”. 

Un medicament nou ajunge cel mai repede la pacienții din Germania: în 128 de zile, în medie, de la obținerea autorizației de punere pe piață, în comparație cu 918 zile, în România. Media europeană este de 517 zile. 

„Nu este deloc firesc ca, într-un stat membru al Uniunii Europene, în anul 2024, pacienții să meargă în continuare la judecător pentru a obține tratamentul medical, în condițiile în care statul român are obligația pozitivă de a realiza toate demersurile pentru asigurarea dreptului la sănătate și la viață al cetățenilor săi”, spune conf. univ. dr. Dan Cimpoeru, avocat.

„Fără investigații, fără medicamente, fără medici care au început din nou să părăsească România pentru că nu au cu ce să își trateze pacienţii și sunt blamați de sistem, românii nu mai au nicio șansă în țara lor”, 

Cezat Irimia, președinte APCR

››› Vezi galeria foto ‹‹‹