Propunerea de reglementare a Comisiei Europene intitulată Regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete, cunoscut generic ca Net Zero Industry Act (NZIA), este dezbătută la nivelul instituțiilor europene în faza trialogului, odată cu adoptarea pozițiilor generale de negociere la nivelul Consiliului UE și al Parlamentului European, în cursul anului 2023.

NZIA va impune reglementări în diverse sectoare economice, inclusiv în ceea ce privește stocarea geologică a CO2 (CCS). Printre aspectele reglementate se numără stabilirea unor cote obligatorii pentru capacitatea de injecție a CO2 în zăcăminte epuizate, precum și identificarea entităților economice responsabile de îndeplinirea acestui obiectiv. Încurajarea stocării geologice a carbonului este considerată un pilon esențial în procesul de decarbonare durabilă a economiilor europene și românești, cu o atenție deosebită acordată sectoarelor de activitate cu consum energetic intens.

În lumina acestei inițiative, industria de petrol și gaze din România și-a exprimat susținerea fermă pentru adoptarea unor reglementări menite să promoveze stocarea geologică a carbonului. Cu cea mai lungă istorie în exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Europa, industria națională aduce o expertiză vastă și practici de succes în dezvoltarea unor proiecte de amploare, contribuind la securitatea energetică națională.

Dar legiuitorii europeni fac o greșeală când nu țin cont tocmai de istoria sectorului românesc, de unicitatea sa și de contribuția sa la necesarul european de producție de energie. Forma actuală a Regulamentului NZIA, aflată în dezbaterea trialogului, ridică semne de întrebare asupra fezabilității și impactului său. Obiectivele nerealiste de creștere a capacității de injecție a CO2 impun costuri financiare semnificative, fără a asigura atingerea țintelor stabilite în combaterea schimbărilor climatice. Sectorul românesc de producție de țiței și gaze naturale susține necesitatea unor evaluări clare ale cererii și ofertei de stocare a carbonului, precum și a viabilității economice a proiectelor individuale.

În absența unei abordări realiste, se alimentează un risc iminent de a fi încurajate și susținute financiar investițiile în proiecte ce nu sunt fezabile, conducând la blocarea de active și pierderi financiare pentru companii, inclusiv cele cu capital majoritar de stat din România.

Viabilitatea comercială a proiectelor CCS este garantată de emiterea permisului de stocare, existența contractelor comerciale obligatorii și asigurarea accesului la locații adecvate. Propunerile actuale tind să nu ia în considerare factorii de viabilitate specifici, având un impact disproporționat asupra unor state membre, în special asupra României, cu o cotă semnificativă în producția de petrol și gaze a UE.

România trebuie și vrea să rămână ferm angajată în combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea lanțului valoric al stocării geologice a dioxidului de carbon. Dar Uniunea Europeană – din care face parte și România – trebuie, la rândul ei, să aibă o abordare echilibrată și flexibilă, bazată pe eficiența economică, care să țină cont de particularitățile unei țări precum România, fără ca pachetul legislativ european să producă discriminări costisitoare care pun în pericol dezvoltarea pe termen lung a sectorului energetic în contextul unei lipse totale de predictibilitate economică.

Viitorul energiei în Europa va fi pe atât de luminos pe cât de echilibrate și de raționale vor fi legile ce-l vor guverna.