Conform sursei citate, pentru a facilita accesarea programului, costurile cu garantarea creditului şi a onorariilor notariale au fost diminuate. “Noua Casă rămâne în continuare cel mai avantajos credit ipotecar, distingându-se între celelalte oferte de creditare de pe piaţă, prin avansul minim de 5% şi garanţia de stat”, se menţionează în comunicat. Astfel, prin Ordinul nr. 141/2024, Ministerul Finanţelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,30% pe an la un nivel de 0,15% pe an calculat la soldul garanţiei, iar prin Ordinul 177C/2024 al Ministerului Justiţiei, beneficiarii Programului vor beneficia şi de reducerea cu 30% a onorariilor pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror alte acte care se încheie în cadrul programului “Noua casă”, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres. Totodată, pe lângă reducerile de costuri menţionate, Programul Noua Casă 2024 permite înscrierea în Program a noi finanţatori, care pot transmite în termen de maxim 7 zile lucrătoare, de la intrarea în vigoare a prevederilor Hotărârii de Guvern, solicitarea de înscriere în program. Programul s-a desfăşurat până în prezent prin intermediul a 14 bănci partenere: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank. Potrivit sursei citate, plafonul alocat anului 2024, în valoare de 1 miliard lei, va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor băncilor participante, conform solicitărilor de plafon înaintate de finanţatori, corelat cu ponderea garanţiilor acordate de către fiecare participant în anul precedent. “Programul Noua Casă 2024 continuă să aibă un impact semnificativ asupra societăţii şi economiei naţionale, atât prin volumul finanţărilor susţinute cu garanţii de stat cât şi prin performanţa remarcabilă înregistrată în domeniul creditării.”, se mai precizează în comunicat. Astfel, de la lansarea Programului Prima Casa, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde lei. Rata de default efectivă a garanţiilor este de 0,316%, iar sub aspect valoric aproximativ 0,26% raportat la totalul portofoliului de garanţii acordate, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanţă a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.