Arnold Schwarzenegger a primit titlul onorific de doctor de la Hertie School din Berlin

Schwarzenegger a mulţumit publicului numeros care a asistat la ceremonie şi a precizat că lucrul care l-a făcut cel mai fericit în viaţă nu a fost succesul ca actor sau culturist şi nici faptul că a câştigat milioane de dolari, ci faptul că a putut să ofere ceva înapoi semenilor săi. Fostul guvernator republican al Californiei a precizat că principala sa preocupare în viaţă este să le fie de folos celor din jur şi a adăugat că mai are o lecţie de viaţă pe care doreşte să o împărtăşească: “Nu-i ascultaţi pe cei ce sunt mereu împotrivă!”. Vice-cancelarul german Robert Habeck i-a înmânat personal lui Schwarzenneger diploma de doctorat ca o recunoaştere pentru activitatea sa în ceea ce priveşte schimbările climatice şi pentru impulsionarea societăţii civile. Habeck a susţinut în discursul său că fostul actor, în vârstă de 77 de ani, merită pe deplin acest doctorat şi l-a caracterizat drept o persoană şi un politician extraordinar dar şi un model de urmat pentru toţi oamenii. În calitate de politician, Arnold Schwarzenegger s-a călăuzit după ceea ce era corect şi necesar şi nu după anumite orientări ideologice, a mai precizat Habeck, evocând faptul că fostul actor a susţinut dezvoltarea unor proiecte de energie regenerabilă în California. Schwarzenegger s-a născut în Austria la 30 iunie 1947 şi a devenit celebru ca practicant al culturismului şi ca actor de acţiune. La doar 20 de ani a fost încoronat Mr. Universe, cel mai important titlu din culturism, fapt care i-a propulsat cariera în SUA. A devenit cunoscut la Hollywood după roluri precum cele din seria “Conan the Barbarian” dar a dobândit statutul de superstar cu filmele din seria science-fiction “Terminator”. A jucat şi în comedii, aşa cum este “Kindergarten Cop” (Poliţist de grădiniţă). A intrat în politică şi a avut două mandate ca guvernator al Californiei, din 2003 până în 2011.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *