Căile Ferate Române reprezintă o prioritate

El a susţinut că trebuie luate măsuri pentru un transport sigur pe calea ferată, debirocratizarea Ministerului Transporturilor, promovarea producătorilor autohtoni de material rulant, realizarea de căi ferate de mare viteză. “Pentru mine, din punct de vedere strategic, ca preşedinte, Căile Ferate Române reprezintă o prioritate. (…) Vorbim despre căi ferate de mare viteză, de la Timişoara – Cluj – Iaşi, Bucureşti – Cluj, Bucureşti – Suceava, dar, înainte de a vorbi despre căi de mare viteză, trebuie să vorbim despre modalităţile prin care putem acoperi nişte domenii critice, care nu sunt acoperite în acest moment, despre transportul feroviar regional, despre transportul metropolitan”, a afirmat Simion. Liderul AUR a subliniat că, în primul rând, trebuie asigurată siguranţa feroviară. El a criticat lipsa de investiţii în domeniu. “Avem mult prea multe instituţii, mult prea multă birocraţie, mult prea mulţi angajaţi în Ministerul Transporturilor, în birouri, din păcate ceea ce ar trebui să se întâmple în zona de siguranţă feroviară nu se întâmplă. Vedem din ce în ce mai multe accidente şi vedem lipsa investiţiilor. Ce vrea AUR să facă este promovarea producătorilor autohtoni de material rulant. Trebuie să producem cât mai mult în ţară, trebuie să producem cât mai mult în România. Pentru asta, omologarea actuală durează circa doi ani în standardele AFER. Nu ne dorim mai multe instituţii, ne dorim comasarea acestor instituţii pentru realizarea producţiei autohtone de material rulant”, a explicat George Simion.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *