Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti a scăzut la 290,2 milioane de lei

Potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES, în top 3 lichiditate s-au mai aflat titlurile Fondul Proprietatea, care au generat tranzacţii de 38 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 36,6 milioane de lei. Cele mai mari aprecieri ale valorii acţiunilor au fost consemnate, în ultima săptămână, de companiile Electroaparataj, cu un plus de 19,02%, Zentiva – plus 12,18% şi Transelectrica – plus 11,70%. La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate de titlurile Romcab, care s-au depreciat cu 14,81%, Conted – minus 14,47% şi TTS – minus 9,43%. Cea mai bună zi de tranzacţionare a săptămânii care se încheie duminică a fost luni, 11 noiembrie, când a fost consemnat un rulaj de aproape 73 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost vineri, 15 noiembrie, cu schimburi de numai 21 milioane de lei. Capitalizarea bursieră a urcat la 348,6 miliarde de lei în intervalul 11 – 15 noiembrie, de la 347,8 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

AGERPRES

Citește pe Antena3.ro
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii: „Vă implor să luați măsuri”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *