Accident cumplit în Harghita

Potrivit ISU Harghita, accidentul rutier s-a petrecut între localitățile Satu-Mare și Brădești, între două autoturisme.

Au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ. În urma accidentului, o victimă a rămas încarcerată, fiind extrasă de pompieri.

Victima, o femeie de 44 de ani, era în stare critică și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Unul dintre șoferi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cea de-a doua mașină, conducătoarea auto, în vârstă de 54 ani, a suferit atac de panică și acuză dureri la umăr. I-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajul SMURD. Ea a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, de către echipajul SMURD.

(sursa: Mediafax)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *