Bătaie într-un cinematograf din Sectorul 6 al Capitalei

Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au fost sesizați, vineri seara, în jurul orei 22.30, prin sistem 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, în interiorul unui cinematograf, din Sectorul 6, are loc un conflict între mai multe persoane.

Ajunși la fața locului, polițiștii găsit patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, implicate în eveniment.

„Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, bazat pe faptul că nu este respectat rândul pentru intrarea în sală, două femei s-ar fi agresat fizic, reciproc. De asemenea, în același context, patru bărbați, din două grupuri distincte, ar fi intervenit pentru a aplana conflictul, la rândul lor agresându-se fizic”, arată Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, nicio persoană nu a necesitat intervenția unui echipaj medical.

Cercetările sunt continuate de către Sectia 22 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

(sursa: Mediafax)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *