Bogdan Popescu, adus de la Microsoft la conducerea Tarom, a demisionat după numai 2 luni

În anul 2021 acesta a ocupat funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova SA.

Bogdan Popescu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti precum şi programul EMBA Asebuss.

TAROM a avut în ultimii 3 ani 6 directori generali. Înaintea lui Bogdan Popescu, compania a fost condusă timp ce circa 10 luni de Costin Iordache, numit în funcție la începutul acestui an.

TAROM a încheiat 2022 cu venituri totale de 1,5 miliarde lei, ceea ce înseamnă mai bine decât o dublare a veniturilor, potrivit proiectului de act normativ privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei. Cu toate că operatorul aerian a avut o creştere a veniturilor, compania se menţine pentru al 15-lea an pe pierderi. Anul trecut, compania a avut pierderi de circa 300 milioane lei, în scădere faţă de anul anterior.

(sursa: Mediafax)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *