Stare de urgență în Ecuador din cauza unei evadări

Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a anunțat starea de urgență, care va permite autorităților să suspende drepturile cetățenilor și să trimită militarii în închisori. Decretul va fi în vigoare 60 de zile, potrivit Sky News.

Decizia a fost luată după ce Adolfo Macías Villamar, cunoscut sub numele de „Fito”, a dispărut dintr-o închisoare de maximă securitate. Dispariția sa a fost observată duminică, în ziua în care urma să fie transferat la altă închisoare.

Doi gardieni sunt anchetați, fiind suspectați că au contribuit la dispariția lui Fito. Acesta ispășea o pedeapsă de 34 de ani în închisoarea La Regional pentru trafic de droguri și crimă.

Fito este liderul Los Choneros, o bandă puternică despre care se crede că a fost în spatele revoltellor din ultimele luni din închisorile din Ecuador. Bărbatul este suspectat că a jucat un rol în asasinarea candidatului la președinție Fernando Villavicencio.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *