Printre cei implicați se numără cântăreții de manele Culiță Sterp și Bogdan Mocanu, ambii populari pe rețelele sociale, unde au milioane de urmăritori. În videoclipuri, aceștia îl laudă pe Stoianoglo pentru viziunea sa politică, descriindu-l drept un om care dorește să construiască o echipă puternică și competentă pentru cetățenii Republicii Moldova.
„Este plăcut să vezi un candidat care vorbește despre dezvoltare și relații internaționale bune,” a declarat Bogdan Mocanu în unul dintre clipuri. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a specificat că ar fi primit o remunerație pentru a-și îndemna urmăritorii să-l voteze pe candidatul pro-rus.
Reacțiile publicului și decizia de a șterge postările
Reacțiile din partea publicului moldovean au fost rapide și vehemente, mulți acuzând influențele pro-ruse din spatele acestor videoclipuri. “Moscova pare legată de aceste personaje, iar toate liniile duc la candidatul la președinție”, a spus o tânără, acuzându-i pe influenceri de manipularea votului. În urma criticilor, atât Culiță Sterp, cât și fratele său, Iancu Sterp, alături de Bogdan Mocanu, au decis să-și șteargă postările controversate, potrivit Antena 3 CNN.
Un alt influencer celebru, cântărețul de manele Jador, a recunoscut că i s-a oferit o sumă considerabilă de bani pentru a-l promova pe Stoianoglo, dar a refuzat oferta. „Am fost sunat pentru o sumă mare ca să promovez un președinte. Eu nu influențez așa ceva,” a declarat Jador, subliniind că nu dorește să se implice în campanii politice.
Citește pe Antena3.ro
Un fotbalist de la Valencia a murit în urma inundațiilor catastrofale din Spania. José Castillejo avea 28 de ani