Bulgar cercetat penal, după ce a încercat să introducă în ţară 11.400 de ţigarete

“În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism, un cetăţean bulgar, în vârstă de 25 de ani. În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, între bancheta din spate, portbagaj şi la motor, ascunse şi nedeclarate, mai multe pachete de ţigări care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 11.400 de ţigarete (570 pachete), inscripţionate cu numele unor mărci diferite’, se arată într-un comunicat de presă, emis sâmbătă, de ITPF Giurgiu.  Poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că ţigările aparţineau cetăţeanului bulgar, iar acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru bunuri.  Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 15.960 lei, a fost indisponibilizată de către poliţiştii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete , conform art. 452 din  Legea 227/2015. 

AGERPRES

Citește pe Antena3.ro
Meciul România-Kosovo din Liga Națiunilor a fost abandonat de oaspeți la scorul de 0-0, înainte de final. Lucescu: Au fost penibili

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *