Category Actualitate

Accident grav pe DN 7, Vâlcea. Şase persoane, între care trei copii, au ajuns la spital

Accident grav pe DN 7, Vâlcea. Şase persoane, între care trei copii, au ajuns la spital
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, unul dintre şoferi s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, iar în urma impactului cu celălalt autoturism, maşina pe care o conducea a fost proiectată într-o râpă de pe marginea drumului. "La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Rutier, care au stabilit că un bărbat de 28 de

Angajații din închisori ies în stradă. Ei reclamă corupția, lipsa de personal și condițiile de muncă

Angajații din închisori ies în stradă. Ei reclamă corupția, lipsa de personal și condițiile de muncă
„Planificați în număr insuficient în misiuni și pe secțiile de deținere pline de ploșnițe și gândaci, mai nou, polițiștii de penitenciare se luptă și cu abuzurile șefilor. Sindicatul polițiștilor SIDEPOL se alătură protestului angajaților din penitenciare”, arată Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) într-un comunicat de presă transmis sâmbătă. Protestul este anunțat pentru

4 semne că ți-ai întâlnit partenerul într-o viață anterioară

4 semne că ți-ai întâlnit partenerul într-o viață anterioară
Sufletele pereche nu sunt o invenție, iar astrele ne dovedesc acest lucru. Este important să știi ambele date de naștere, ora și locul.  Casa a 4-a Dacă datele tale se potrivesc cu cea de-a 4-a casă a partenerului din punct de vedere astrologic, acest lucru înseamnă că nu vă aflați la prima întâlnire. A 4-a casă

Alba: Primari, medici, diplomaţi, pensionari, casnică, manichiuristă şi barman

Alba: Primari, medici, diplomaţi, pensionari, casnică, manichiuristă şi barman
Mulţi dintre candidaţi nu au nicio legătură cu judeţul Alba, nefiind născuţi şi nici având domiciliul aici, potrivit documentelor afişate la avizierul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 1 Alba. Astfel, sunt partide care au pe liste doar persoane domiciliate în Bucureşti. Este cazul Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională, unde atât cei trei candidaţi la

Poliția română, la ora bilanțului

Poliția română, la ora bilanțului
"Au fost efectuate 239 de percheziţii domiciliare şi 15 acţiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 234 de mandate de aducere", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, sâmbătă, AGERPRES. În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 130 de ordonanţe de reţinere şi 85 de mandate de

E foarte probabil ca la parlamentare să avem cea mai bună prezenţă din 2008 încoace

E foarte probabil ca la parlamentare să avem cea mai bună prezenţă din 2008 încoace
"E foarte probabil ca prezenţa la vot la alegerile legislative să rămână destul de mare datorită plasării alegerilor parlamentare între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Acest tip de calendar electoral este neobişnuit, iar alegerea sa nu pare deloc întâmplătoare. În primul rând datorită contagiunii şi amplificării intenţiei de vot pentru anumiţi candidaţi şi partide

Donald Trump anunţă crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie, care va fi condus de Doug Burgum

Donald Trump anunţă crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie, care va fi condus de Doug Burgum
Burgum a fost desemnat joi ministru de interne, responsabil nu de poliţie, ci de gestionarea terenurilor federale. Această dublă însărcinare a trezit îngrijorarea organizaţiilor de protecţie a mediului, care se tem că Doug Burgum, cunoscut pentru apropierea sa de industria de petrol şi gaze, va autoriza prospectarea terenurilor pe care Departamentul de Interne le are

Președinții Chinei și Japoniei detensionează relațiile bilaterale

Președinții Chinei și Japoniei detensionează relațiile bilaterale
În declaraţiile de deschidere a întâlnirii, premierul Ishiba a afirmat că "Japonia şi China au o responsabilitate importantă pentru pacea şi prosperitatea regiunii şi a comunităţii internaţionale", adăugând că "există un mare potenţial de dezvoltare între cele două ţări". În acelaşi timp, premierul nipon a subliniat că există "provocări şi preocupări" şi a adăugat că

Noul șef al diplomației americane știe exact riscurile la care este expusă Republica Moldova 

Noul șef al diplomației americane știe exact riscurile la care este expusă Republica Moldova 
Tomac spune că l-a cunoscut pe senatorul Marco Rubio la Mar-a-Lago, exact după declanșarea războiului din Ucraina, și cei doi au discutat despre Rusia și noile provacari. „Mi-a spus direct și bine argumentat care sunt mizele Kremlinului în relația cu Republica Moldova. Cunoaște mai bine decât marea majoritate a politicienilor din România situația exactă și